EMOŢIA EUROPEANĂ - IONEL BLĂNCULESCU DESPRE SITUAŢIA CRIMEEI - BURSA

Share this
Marti, 18/03/2014

"Suntem deja în război, nu ne trebuie obuze să ne dăm seama"

* Dacă Rusia va umbla la rezerva valutară, ne vom afunda într-o nouă criză
* Putin a avut grijă, în timp, să ia captivă Uniunea Europeană, prin companii diseminate în toate ţările puternice, UE depinzând de Rusia mult mai mult decât îşi imaginează
       Oficialii care transmit populaţiei că ţara noastră nu are nicio legătură cu evenimentele din Federaţia Rusă se înşală, este de părere Ionel Blănculescu, consilierul onorific al premierului Victor Ponta.
     Domnia sa ne-a declarat: "Ne pierdem în detalii şi nu vedem la nivel global. Ar trebui transmis un semnal celor care încearcă să liniştească şi să spună că România nu are nicio legătură cu mişcările din zonă. Având în vedere modul în care este constituită acum structura economico-financiară la nivel mondial, legăturile sunt extrem de clare. În lume există câteva centre foarte puternice asemenea nodurilor importante din transporturi. Unul dintre aceste centre este Londra, unde influenţele slave sunt extrem de accentuate. Toate elementele financiare ale Rusiei trec prin Marea Britanie şi Cipru. Axa Londra - Nicosia - Moscova reprezintă o triangulaţie extrem de activă acum, din punct de vedere al seismicităţii economice şi financiare. Zona respectivă, care cuprinde întreaga Uniune Europeană, este trează din punct de vedere al acestui tip de seismicitate, ceea ce înseamnă că România este extrem de implicată".
     Ionel Blănculescu susţine că, prin măsurile adoptate de mediul de afaceri, se întrezăresc o serie de efecte negative pe care le vor avea mişcările din zona menţionată.
     Domnia sa opinează că va urma o perioadă de turbulenţe grave, care se va solda cu dezechilibre pe piaţa de capital, în sectorul financiar şi în domeniul exporturilor din România: "În ultima perioadă, sume imense de capital, spre 100 de miliarde de euro şi dolari, au fost retrase din SUA, Marea Britanie şi Vestul Europei, aceşti bani concentrându-se în Moscova. Întrucât SUA şi UE perseverează în greşeli, asociind violenţa la violenţă, fapt ce nu aduce nimic bun, în loc să răspundă cu raţiune, ceea ce se va întâmpla în triangulaţia Londra - Nicosia - Moscova urmează să lase urme. Va fi o perioadă de turbulenţe grave, care se va solda cu dezechilibre pe piaţa de capital, în sectorul financiar şi în domeniul exporturilor din România. Am intrat deja într-o zonă de turbulenţe excesive pe care nu le putem controla. Lumea nu conştientizează faptul că, în ani, capitalul rusesc s-a constituit în capital european. Companii cu capital rusesc de toate felurile sunt prezente în ţările dezvoltate din UE. Acestea nu pot fi blocate, pentru că sunt afaceri europene şi vor produce anomalii, fiind implicate în economia reală".
     Având în vedere că Ucraina a mobilizat deja militari, lucru care se va întâmpla, cel mai probabil şi în Rusia, efectele mişcărilor care au loc în zona menţionată vor începe imediat, consideră Ionel Blănculescu. Domnia sa ne-a declarat: "Fondurile mari de investiţii îşi vor proteja capitalurile, retrăgându-le din Federaţia Rusă şi din zonă şi ducându-le în special în Singapore, care a devenit o nouă Elveţie. Modul în care reacţionează SUA încalcă toate principiile democratice şi nu va rămâne fără ripostă din partea Federaţiei Ruse. Deja suntem în plin război. Nu ne trebuie obuze pentru a vedea acest lucru. UE nu se poate pune cu puterea rusă. Deciziile pe care le adoptă SUA vor conduce la o degenerare generală. Dacă Rusia va umbla la rezerva valutară, ne vom afunda într-o nouă criză. Uniunea Europeană nu cunoaşte faptul că Rusia este diseminată prin companii mixte în toate ţările membre. Putin a avut grijă, în timp, să ia captivă Uniunea Europeană, care depinde de Rusia mult mai mult decât îşi imaginează".
     În opinia lui Ionel Blănculescu, în aceste zile se cere mult mai multă inteligenţă, raţionament, echilibru şi mai puţină violenţă. 

http://www.bursa.ro/emotia-europeana-ionel-blanculescu-despre-situatia-crimeei-suntem-deja-in-razboi-nu-ne-trebuie-obuze-sa-ne-dam-seama-232133&s=politica&articol=232133.html