IONEL BLANCULESCU: AFIRMATIA MINISTRULUI FINANTELOR, REFERITOARE LA NEPLATA SALARIILOR SI PENSIILOR DIN CAUZA ACCIZEI PE CARBURANTI, E DOAR O INTERPRETARE - B1.RO

Share this
Miercuri, 26/03/2014

Ionel Blănculescu, consilierul onorific al premierului Victor Ponta, spune că afirmația ministrului Finanțelor referitoare la neintroducerea accizei suplimentare la combustibil ce ar putea pune în pericol plata salariilor și pensiilor a fost scoasă din context și trebuie acceptată doar ca o „interpretare” a Ioanei Petrescu.

„Este o declarație sub formă de interpretare a unei astfel de probleme. Și un leu dacă nu intră la bugetul de stat este o problemă. Valoarea accizei la nivel nominal care va fi încasată în jur de 5-600 de milioane de euro e infimă raportat la anvelopa salarială și de pensii. Nu aș putea spune că este vorba de o minciună, ci despre o interpretare fiscal-bugetară pe care orice ministru de finanțe ar face-o. Cred că este o declarație scoasă din context. Salariile și pensiile nu sunt influențate de încasarea sau neîncasarea accizei. Eu cred că la momentul respectiv se gândea la bugetul consolidat și într-adevăr dacă raportăm bugetul la orice element de consum, fie salarii sau pensii, sunt costuri foarte mari”, a declarat Ionel Blănculescu în cadrul emisiunii „Bună seara, România” de pe B1 TV.

„Nu cred că sunt probleme deosebite și cred că extrapolăm prea mult această problemă. Eu cred, pentru a evita orice tip de interpretări, să acceptăm că este o interpretare a ministrului. Neîncasarea accizei pe carburanți în totalitate nu ar putea să conducă la neplata salariilor și pensiilor în România”, a mai precizat Blănculescu.

Acesta a mai precizat că Ioana Petrescu trebuie să-și asume eroarea făcută, însă nu este cazul unei demisii de la conducerea ministerului.

„Eu cred că ministrul Finanțelor trebuie să-și asume această declarație greșită, nefericită și regretabilă, iar noi să oprim această avalanșă de exagerări. Nu e vorba de demisie, e vorba de o greșeală făcută de un ministru aflat la începutul mandatului”, a încheiat Blănculescu.

Ministru Finanțelor, Ioana Petrescu, a declarat că neintroducerea accizei suplimentare la combustibil de 7 eurocenți creează pericolul ca pensiile și salariile să nu poată fi plătite de către stat.

Întrebată dacă există pericolul ca salariile și pensiile să nu poată fi plătite dacă acciza nu va fi implementată de la 1 aprilie, Petrescu a răspuns: "Da. Sunt 2 miliarde. Gândiți-vă. Evident că există un pericol foarte mare pentru că o mare parte din cheltuielile pe care le avem la buget sunt de genul celor descrise de dvs, vrând nevrând trebuie acoperite".

http://www.b1.ro/stiri/economic/ionel-blanculescu-afirma-ia-ministrului-...